Monetizarea conținutului, moartea pasiunii – Partea#3

clabucel
Sursa – https://www.iqads.ro/a_26756

De mai mult timp vreau să scot in evidență o serie de practici ale marilor branduri din punctul de vedere al contentului. În urmă cu aproximativ o lună, în căutările mele prin prezențele online ale brandurilor românești am dat peste Dero.

În prezența online a brandului am regăsit modelul perfect de așa nu.

Lipsa timpului nu mi-a permis să scriu atunci pe subiect. M-am reîntors la el azi, odata cu evenimentul organizat zilele trecute de brand în clubul Fabrica din București. Acel eveniment a pus capac.

Context

Piața de detergenți din România este estimată în momentul de față la 140-170 mi euro. În 2008, piața a fost estimată la 240 mil. Deh, criza.  Dero este un brand dintre cele mai notorii în Romania – care întâmplator se confundă și cu categoria, ideal de marketing si comunicare. A apărut în Romania pe vrema lui Ceaușescu iar ulterior, în 1996, a fost preluat de Unilever.

Lider ca volum vânzări în 2012, Dero bate acolo unde românii cheltuiesc anual intre 7-9 euro pentru detergent – conform unor estimări ale redacției Zf.ro.

Deci bani de comunicare sunt.

Intrigă

Dero invitatie eveniment Fabrica

Cum spuneam la începutul acestui text, în urmă cu aproximativ o luna am dat iama prin prezențele online ale unor mari branduri românești și m-am oprit asupra unuia, prin prisma minusurilor din punctul de vedere al contentului – atât în cadrul site-ului, cât si în abordarea comunității de pe Facebook.

Spală românește

Spală românește este o activare a brandului prin diverse locații din țară, care în București a ajuns la Adfel cu o activare altfel, cum o cere și natura eventului.

dero-content-marketing-street-deliveryPeripețiile în mediul urban ale acestui Clăbucilă, veritabil hipster, urban și cu venituri cu mult peste medie, dar nu numai, nu se opresc aici.

Casapedia.ro

Un proiect extrem de interesent al Unilever. Ar merita chiar și un premiu. Un veritabil proiect de content marketing, însă bazat pe întrebări trimise de utilizatori, în cadrul căruia compania (Unilever) construiește o comunitate a consumatorilor produselor, în jurul unor probleme products related. Ce mi-a plăcut mai mult în proiectul ăsta este secțiunea Condica petelor. De ce? A reușit sa câștige poziții foarte bune pe căutările de tipul cum scot petele de…  

Toate cele menționate mai sus ți se par interesante, știu, dar în continuare vei vedea că lucrurile, din ignoranță, nu sunt chiar asa colorate.

Ceea ce probabil e numit intern content marketing nu e content marketing.

Deznodământ

În contextul în care 96% dintre români declară că utilizează internetul pentru informare, iar logica îmi spune ca în mediul online brandul ar trebui cumva să răspundă și să se comporte ca atare, prin site-ul, cartea de vizită a produsului, lucrurile nu stau deloc așa.

Atenție – eu nu fac aici un exercițiu de deontologie, profesionalism sau morală. Pun toate acțiunile brandului, atât din offline cât și din online în contextul unor minusuri pe partea de content. Fac asta în cadrul seriei de postări cu titlu sugestiv: Monetizarea conținutului, moartea pasiunii.

Raftul Dero – dero.ro

Celălalt punct de bază, după Facebook, al marketingului online din zilele noastre este site-ul produsului. Gândițivă că nu exista pe internet nicio altă sursă de informații cu privire la produs. Și e importantă informare conform studiului citat mai sus.

Cam așa arată pagina produsului principal

site-ul-dero-pagina-produs-1

Probabil vă intrebați unde ajungem când dăm click pe acel link de ingrediente si precauții. Iată, mai jos, ce putem afla despre produs.

site-ul-dero-pagina-produs-2

site-ul-dero-pagina-produs-3Atât și nimic mai mult.

Mă rog, mai exista un list al bucuriilor aduse de produs. Aș fi pus acolo un list al spălăturilor ce pot fi făcute cu acest tip de detergent – manual, automat, temperatură apă, tipuri materiale, etc. Alte chestii pe care, sincer, eu unul nu le cunosc.

 

Celelalte produse ale lui Clăbucel, parfumate, iarăși, păstrând aceași direcție, păstrează și lipsa de informație relevantă. Căci, da, compoziția produsului în termeni greu de înțeles, nu este content marketing.

site-ul-dero-pagina-produs-4

În plus, față de paginile produselor clasice, bazate pe ozon, cele bazate pe parfum conțin o listă a unor articole, mai puțin aranjate, despre plantele și parfumurile detergenților.

Hai să aruncăm o privire prin paginile cu informații despre parfumurile Dero.

site-ul-dero-pagina-produs-5

și, mai departe pe levănțică

site-ul-dero-pagina-produs-6

 

Antiseptic, vindecă cicatricile, dezinfectează și curăță. De ce aș vrea ca hainele mele să miroasa alike? Ce marketăm cu acest content, despre ce vorbim? Parfumul? Planta? Utilizarea ei?

Aș zice că parfumul, iar contentul nu mă prea face să-mi doresc acest parfum, că nu prea mă face să visez, să mi-l imaginez.

… pentru ca în final să dăm peste o variantă de Dero cu 5 plante despre care nu s-a mai scris și, drept urmare, nu le știm.

site-ul-dero-pagina-produs-8 Ozon, ce parfum…

Că din site-ul de prezentare a detergentului Dero lipsește cu desăvârșire orice mențiune cu privire la ozon mi se pare crimă fără pedeapsă. Că din online-ul românesc lipsește cu desăvârșire informație despre detergenții cu ozon mi se pare oarecum natural. Nici măcar web publisherii mari, serioși, n-au fost capabili să scoată vreun material serios pe acest subiect. Și, credeți-mă, e de scris mult pe acest subiect, uitați-vă un pic pe afară.

Că formula lui Dero „cu ozon”, e eco, energy saving, detergent saver și-n ultimă instanță că te ajută să economisești nicio vorbă.

Content lipsă?

Am urmărit cu atenție contentul comunității Dero de pe Facebook. Am urmărit și contentul Casapedia. Pe Casapedia, limita maximă pe care o atinge contentul este aceea în care userii intreaba, iar brandul răspunde cu ad și „comunitatea” cu răspunsuri exhaustive.

site-ul-dero-pagina-produs-9
Captura din pagina de intrebari si raspunsuri, pagina in care este afisat un spatiu de promovare a produsului. Practica asemanatoare cu publicitatea.

Contentul către care este trimis utilizatorul în cadrul acestui Casapedia este, în fapt, un ad. Publicitatea contextuală nu este content marketing.

site-ul-dero-pagina-produs-10

clabucel-pic-1
Sursa – https://www.iqads.ro/a_26756

Clăbucel a ucis cu sânge rece content marketingul. Branded entertainment-ul a luat-o înaintea contentului.

Baloanele de săpun au luat locul argumentelor.

Moartea pasiunii despre care scriu în această serie de postări spre asta bate. Monetizarea contentului nu poate fi făcută în astfel de condiții.

Nu este un caz singular. Povestea este generalizată la mai toate prezențele online.

Publicitate de tipul in your face, peste contentul site-urilor, este singura modalitate prin care văd managerii brandurilor să monetizeze pasiunea pentru content.

 

Publicat de SAMUEL Caraliu

Founder și manager al Mediawrite (prima agenție content digital din .ro) de peste 10 ani. Om cu experiență în 100+ proiecte content marketing. Consultant digital marketing. Avocat în Baroul București. Judecător în timpul liber.

Alătură-te conversației

1 comentariu

Dă-i un răspuns lui retete culinare rapide Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *