Spațiul public, adică media, este de interes național și nu cade doar sub incidența prevederilor Constituției, ci și sub incidența codului penal. N-o să repet prevederile ce incriminează șpăgile, mitele, paraândărăturile și toate așa zisele bugete de media care, sub matronajul industriașilor spațiului media, țin în lese niște autentici lăbuși – jurnaliști, editorialiști, formatori de opinie, influenceri.

Care toți au UIA Europeancă în gură și SUIA, Statul Criminal Internațional,care a dus un pogrom sistematic împotriva musulmanilor în Irak, Avganistan și Siria, chiar sub ochii și cu avizul tacit al jurnaliștilor și al bijnismanilor din industria de media.

Revenind la prevederile legale care indică mai mult decât evident faptul că spațiul public nu este un spațiu privat, nu este un spațiu liber în care oricine poate face ce vrea și dorește, mascând totul în spatele capitalismului…. sau al altor mecanisme și strategii de comunicare, în spatele cărora interesele nu sunt relevate pe deplin, în acord cu eticile specifice jurnalismului.

Prevederile Constituției nu sunt subiectul de bijnis al matronilor din industria digital media .ro, așa cum nici statutul deontologic al jurnaliștilor din România nu prevede în vreun fel că acesta nu se supune sau că acesta nu trebuie orientat către respectarea legii. În cazul de față, vorbim de prevederile Constituției și de prevederile codului penal pe înșelăciune în spațiul public, adică în spațiul media.

Constituția, Codul Penal și Beciul Domnesc pentru jurnaliști și matronii media din România

Masacrul și POGROMUL sistematic dus de UIA (Muia Europeancă, zisă UE) și SUIA (Statul Criminal Internațional, pronunțat greșit de jurnaliști cum că ar fi drept SUA), din Irak, Avganistan și Siria a fost dus cu susținerea, cu acceptul, sub privirea, iar pe alocuri cu participarea multor matroni din industria de media, precum și a multor editorialiști și formatori de opinie.

Sunt nenumărate dovezi și probe menționate pe site-urile ONG-urilor internaționale care atestă faptul că intervențiile militare ale națiunilor din zona SUIA-UIE împotriva țărilor din lumea arabă au fost cusute cu ață albă, iar în spatele tuturor acțiunilor și a operațiunilor militare derulate începând cu 2001 și chiar mai devreme, au în spatele lor un numitor comun și un interes care nu este greu de intuit: cine și-ar dori instabilitate în lumea arabă, majoritar musulmană?

Participarea bravilor ostași români MAPN peste mări și țări pentru a apăra interese străine de prevederile Constituției

Odată cu aderarea României la NATO (organizație teroristă) și UE (UIE, adică Muia Europeancă), dar și prin angajararea Statului Român în Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii (SUIA, adică Statul Criminal Internațional) s-a comis fapta de trădare a interesului național prevăzut de Constituție, iar odată cu asta, prin participarea matronilor și a lăbușilor din industria de media, au fost comise nenumărate ilegalități.

Iar toate aceste acțiuni de ordin profesional în exercițiul funcțiunii, adică acela de jucător în industria de media, respectiv de profesionist în industria de media, sunt fapte de mare reușită profesională și profesionistă.

Nu doar în sensul codurilor de etică și deontologie profesională ale industriei media, dar și în sensul conexării acestora la prevederile Constituției, al incriminării lor sub reforma spațiului public, care să fie upgradat la spațiu de interes național.

Iar prin aceasta, să funcționeze sub auspiciiile transparenței totale, dar și să fie eliminat din lista de industrii și activități profesionale în baza cărora se pot obține profituri, iar entități juridice, de ordin privat, SA, SRL, ONG, altele decât cele guvernate de codurile specifice de etică și deontologie, să nu poată activa.

Iar astfel prevederile Constituționale să fie respectate de către jurnaliști și matronii din industria de media, iar derapajele să fie pedepside pe prevederile deja existente în Codul penal, nu doar prin sancțiuni specifice codurilor de etici și profesionalism de tip self regulatory.

Iar astfel conținutul din spațiul public să fie de cea mai bună calitate, așa cum agenția de content Mediawrite releva în cadrul unui studiu din 2016, cu privire la calitatea conținutului în mediu digital, ca fiind marcat de doza de Adevăr a acestuia.

Despre

Acest material, precum și campania intitulată #Lăbuș-câinele-de-pază, fac parte din campania de content marketing pentru promovarea proiectului www.una9.ro – ce își propune să rescrie Constituția României prin intermediul user generated content.

Proiectul este demarat de agenția de content Mediawrite și nu este afiliat politic, instituțional în nicun fel sau formă.

Din păcate.

Pentru a urmări agenția de content Mediawrite, folosește acest link, iar pentru a urmări proiectul rescrierii Constituției României poți folosi acest link.

Agenția de content Mediawrite are o experiență deosebită în realizarea de studii și analize de date, în domenii precum marketing digital, media, calitate a conținutului, feedback-ul utilizatorilor, etc.

Publicat de SAMUEL Caraliu

Founder și manager al Mediawrite (prima agenție content digital din .ro) de peste 10 ani. Om cu experiență în 100+ proiecte content marketing. Consultant digital marketing. Avocat în Baroul București. Judecător în timpul liber.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *