Harta conținutului digital în România

Conținutul poate avea implicații majore în societatea în care trăim. Conținutul mediatic, în special, are o importanță majoră: poate decide cine stă sau pleacă de pe scena publică, cine rămâne la putere sau cine nu. Mai sus avem un grafic ce prezintă o hartă realizată în comunitatea online de către utilizatori. Dimensiunile de evaluare a conținutului câtorva …

Marketingul conținutului prin conținut

Dacă istoria ne-a prezentat conținut (scris, spectacol, pictură) asupra cărora unitatea de măsură a fost de multe ori valoarea lor (scris, spectacol, pictură), concubinajul dintre marketing și conținut a adus societatea actuală în pragul uneia dintre cele mai hilare situații din istoria creației de conținut. Marketingul construiește valoarea unui conținut. Iar valoarea unui conținut a fost măsurată prin …

Rezultate Dot RO Content Quality 2016

Principala schimbare din topul preferințelor utilizatorilor cu privire la conținutul web se referă la intrarea în top 3 a unei proprietăți noi. Este vorba de capacitatea conținutului de a oferi rapid informația solicitată de utilizator. Studiul este derulat în fiecare an, prin intermediul unui chestionar CATI, web based. Au fost peste 300 de participanți în …

Trend content 2016: colericii nu prea citesc materiale scrise

  Românii colerici nu prea citesc materiale scrise, iar cei sangvinici sunt călare pe editoriale și materiale scrise. Contentul scris rămâne în continuare, spre surprinderea tuturor, principalul format de content. Calitatea principală a informației prezente în content pe site-uri rămâne adevărul – așa cum reieșea și în studiul din 2014. Aici am o mare dilemă: fie informația din …

Ce zic românii despre conținutul web?

Am lansat ediția 2016 a singurului studiu cu privire la calitatea conținutului site-urilor românești. Dot RO content quality este numele acestuia, un nume inspirat de termenul quality – folosit în media pentru a face referire la o anumită categorie de conținut.  Ar trebui să existe un interes real cu privire la conținutul site-ului. Suntem în anul 2015, site-urile reprezintă documente …

Mai contează ce content?

Am avut de-a face cu-n client ce mi-a zis că, cu toate că i-am cules e-mailul din SPAM, în gmail, lui i-a adus campania respectivă zeci de cereri. Și-n același timp, Adwords pentru ei n-a funcționat. Nici SEO. SPAM-ul le-a adus zeci de cereri, iar dintr-o cerere ei deja își amortizează investiția. Și-atunci, mi-am zis: uite, …

Te uiți ca mâța în calendarul de content…

  Nu știu cine a inventat chestia asta, calendar de content și cine o predică în digitalul de la noi. Zilele trecute am văzut o postare pe site-ul unei agenții, ce s-a dat de 3 ori peste cap și s-a transformat în specializată pe content, din social media agency, din digital masters sau brand digital whatever, …

Cea mai importantă calitate a conținutului/informației pentru internauții români este…

Studiul Dot ro content quality se află în plină desfășurare. Datele culese în seara asta au scos la iveală o adevărată surpriză.   Cine poate ghici care este calitatea cea mai importantă a conținutului (informației), în viziunea românilor? Conformă realității Completă Să fie de încredere Bine scrisă/prezentată La zi, updatată Fără greșeli Să ofere rapid esențialul Să …

Mediawrite lanseaza studiul Dot RO Content Quality 2014

Dot RO Content Quality 2014 reprezintă primul studiu de acest gen derulat în România. Obiectivul studiului Dot RO Content Quality 2014  este acela de a trasa o serie de guidelines solide în zona conținutului de calitate pentru web. Studiul analizează feedback-ul utilizatorilor cu privire la 5 categorii de site-uri/content: Conținutul site-urilor companiilor Conținutul magazinelor online Conținutul site-urilor …