INTERVIU: Dan Dragomir (computerblog.ro): „Am vazut produse care au avut un succes fulminant, dar am vazut si gadgeturi excelente care nu au reusit sa vanda si au disparut”

263502_10150255395716730_5653845_nDan Dragomir scrie inca din 2001 despre Internet, comunicatii, gadgeturi si tehnologii. Blogul sau, computerblog.ro, este unul dintre cele mai cunoscute bloguri in domeniul IT&C. In martie, 2011, computerblog.ro a castigat premiul pentru „Cel mai bun blog de tehnologie” la RoBlogFest.

(Iulia Cimpoeru – Contentpedia): De unde a pornit ideea computerblog.ro si cum ai gandit primele articole?

Dan Dragomir (computerblog.ro): Ideea a venit din mers. Eu am fost ziarist din 1995, am lucrat la Jurnalul National, Ziarul Financiar, Saptamana Financiara. Am condus o revista despre Internet in 1999, pe vremea cand lumea folosea dial-up. Prin 2001, cand scriam la ZF, povesteam des despre ce se intampla in SUA in industria online. Chiar daca fusese crah-ul dot-com in 2000, lumea era tot la fel de entuziasmata de proiectele online. Pe-atunci a aparut si fenomenul jurnalismului cetatenesc – oamenii invatau sa faca site-uri, sa isi faca propriile pagini si sa povesteasca acolo ce pățeau. Primul meu proiect (https://www.okey.ro/) l-am gandit in 2004 si l-am lansat in 2005. Apoi, pentru ca tot scriam pe IT am facut un forum dedicat (https://www.pcforum.ro/). Cam prin 2006 am făcut un blog de genul dan.pcforum.ro si scriam despre diverse. Succesul si recunoasterea a venit odată cu mutarea pe dandragomir.biz, un domeniu care mi-a permis sa cresc si sa atrag atenția asupra ceea ce scriam. Dar pentru ca nu era un domeniu .ro am avut in continuare dificultati, inclusiv la nivel de SEO, dar si la nivel de perceptie (lumea tot vorbea despre dandragomir.ro care nu este un site al meu, a fost cumparat de altcineva si nu l-am putut cumpara de la el).

Asa ca din 2011 activez pe https://www.computerblog.ro/

Primele articole erau despre gadgeturi, zona care a si prins la public, iar unele au fost cu experiente personale.

(Iulia Cimpoeru – Contentpedia):Care sunt principalele 5 lucruri pe care o recenzie despre un gadget ar trebui sa le contina?

Dan Dragomir (computerblog.ro): Primul lucru despre recenzii – ele ar trebui sa fie facute de oameni care se pricep cat de cat la gadgetul / tehnologia / serviciul respectiv. Ok, orice consumator isi poate da cu parerea, dar acel articol nu poate fi o recenzie.

Al doilea lucru, o recenzie trebuie sa fie parerea ta sincera dupa interactiunea cu produsul/serviciul. Nu un copy+paste dupa comunicatul de presa si in niciun caz traducere dupa parerea altcuiva despre acel lucru. Urasc sa vad traduceri pe post de opinii, mai ales fara sa precizeze macar sursa infomatiei.

In al treilea rand, o recenzie trebuie sa contina si elemente negative. Nu exista produs perfect, oricand ai ceva de imbunatatit, ceva ce nu ti-a placut. Ceva ce se poate face mai bine alta data. Orice recenzie care lauda exclusiv nu este credibila.

In al patrulea rand este nevoie de imagine si vorbesc aici de poze facute de autorul recenziei. Sunt multi, inclusiv la varful blogosferei, care spun ca au facut recenzie si scriu pareri propii, dar ilustreaza cu imaginile de PR sau cu imaginii luate de pe alte site-uri. Mi se pare neprofesionist.

In fine, traim in era video online. Toata lumea urmareste video pe Youtube, iar materialul ilustrat astfel are un impact mai mare. Dar repet, propria experienta, nu cea a altcuiva.

(Iulia Cimpoeru – Contentpedia): Pe o scara de la 1 la 10 cat de mult conteaza utilitatea unui articol din zona tehnologica? Dar atractivitatea stilistica si vizuala? Motiveaza te rog.

Dan Dragomir (computerblog.ro): Daca un articol nu este util, atunci nu are rost sa-l scrii. Ok, mai sunt si infomari generale sa zicem, care n-ar fi chiar utile tuturor, dar daca le publici se presupune ca ele au valoare pentru cineva. Bineinteles, daca vrei sa fi relevant pentru cititor, trebuie sa publici mai ales informatii utile.

Zona de tehnologie este de importanta maxima, este cea mai dinamica industrie si cine are informatia castiga. Oamenii fac achizitii, deseori de sute si mii de euro, vor sa fie bine informati.

Partea de stilistica este importanta doar pentru o anumita categorie de public, cel bine educat, dar care are si cei mai multi bani pentru achizitii. Pentru cei tineri conteaza mai mult informatia, cat mai succinta si disponibila cat mai rapid. Partea vizuala este insa esentiala pentru toti vizitatorii.

(Iulia Cimpoeru – Contentpedia): Ai o structura pe care o respecti atunci cand scrii o recenzie a unui produs? Daca da, care este aceasta?

Dan Dragomir (computerblog.ro): Pentru orice articol de tip review trec prin niște etape mari – introducerea care reprezinta primele impresii si experiente cu device-ul sau serviciul respectiv, plus o scurta comparatie cu alte produse / servicii concurente – apoi partea de pro si contra unde sintetizez, pentru cei grabiti, plusuri si minusuri. Apoi detaliez fiecare parte – design si materiale, hardware, software, aplicatii. La final, pe scurt, trag concluziile. Adaug informatii despre pret, poze si eventual video. Nici eu nu fac video cu orice produs sau serviciu. Doar cele care merita.

(Iulia Cimpoeru – Contentpedia): Prin ce se diferentiaza o recenzie computerblog.ro fata de celelalte recenzii din domeniul tehnologiei?

Dan Dragomir (computerblog.ro): Cred ca pe langa informatie, stil si prezentare conteaza foarte mult experienta mea. Scriu pe IT din 2001, testez produse din 2003 intr-un mod constant – am testat mereu cele mai noi telefoane, cele mai noi laptopuri, cele mai noi camere foto sau gadgeturi abia lansate. Am avut acces la toate astea inainte sa fie in magazine sau pe piata.

Am vazut produse care au avut un succes fulminant, dar am vazut si gadgeturi excelente care nu au reusit sa vanda si au disparut. Cred ca pot oferi cititorului o parere avizata in zona asta. Merita sau nu sa cumperi un produs? Care ofera cel mai bun raport calitate/pret? La astfel de intrebari raspund zilnic sau incerc sa raspund in fiecare review.

Publicat de iuliacimpoeru

Studii universitare si postuniversitare in Comunicare si Jurnalism. Pasiuni: cititul, scrisul, fotografia, filmul & pedalatul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *