Și aici mă refer la industria de media digitală.

Ar fi fabulos să vezi toată industria media că nu trăiește din publicitate și trăiește efectiv, cât o mai supraviețui în următorul deceniu, exclusiv din ceea ce este menită să facă.

Adică să fie un soi de câine de pază al societății, nu un bișon obosit.

Sunt atât de frustranți jurnaliștii din main-stream media încât, prin opiniile lor echilibrate, nu fac decât să împingă mai departe o societate cel puțin bolnavă, dacă nu chiar bătută în cap. Societate în care oamenii sunt liberi din părți, conduști de niște hoți-tâlhari, iar jurnaliștii sunt echilibrați întru democrație și perpetuarea unei astfel de stări de fapt.

Și asta prin prisma faptului că media este susținută din publicitate, iar corectitudinea politică, de tip corporatish casual, dandy, fancy bullshit, este în floare, iar o industrie de media adevărată, care să se prezinte ca un balaur pentru societate și audiență nu are cum să se hrănească astfel.

E ca și cum ar mușca mâna care îi hrănește.

Digitalul ăsta, bată-l vina, nu-mi dau seama cum, dar singurul lucru pe care l-a adus este să ducă aceleași metehne de media în digital, adică principiile finanțării mediei prin publicitate.

O idee trăsnită ar fi aia în care industria de media să primească bonusuri la număr de anchete care să releve tunuri date de politicieni sau mizerii din societate comise, evident, de către politicieni. Iar bonusul să vină direct de la stat, iar conținutul anchetelor jurnalistice respective să se prezinte drept și direct probe în procese penale sau probe în justiție.

Ar fi super să existe o astfel de industrie media, care nu trăiește din publicitate, ci din produsul efectiv al obiectului muncii.

Sau, încă o idee și mai tare, editorialiștii din media care debitează constant în presa românească, chiar și în digital, să producă direct reforme în societate, care să fie preluate direct, rapid, fără dar și poate în procesul legislativ, decizional. Adică, cu alte cuvinte, ceea ce scoate pe gură un jurnalist în media să fie preluat direct în procesul decizional.

Asta ar fi, să-ți bagi pl., într-adevăr, o adevărată democrație, o societate deschisă și ce mai vreți voi. Dar din păcate toată lumea stă cu democrația în gură, când în fapt ea nici măcar nu există. Nu doar că nu e înțeleasă, dar îmi dau seama că din același microb al finanțării media se naște și principiul ciocul mic cu idei crețe, pentru că “extremismul” nu primește bugete de publicitate și comunicare.

Liniștea corporatistă ca de mormânt din industria de media

Ce vorbiți voi de curentul politicall corect. Dar mult mai gravă este politețea corporatistă din media, adică acea atitudine de căcat adoptată de marea majoritate a publicațiilor, care nu vor să sară deloc gardul în a spune lucrurilor pe nume sau a permite ieșirea din tiparul și buna orânduire corporatistă.

Orice idee capabilă să schimbe starea de fapt din societate, dar care încurcă buna orânduire corporatistă, este exclusă și pusă la colț, ucisă în fașa redacției respective cel mai probabil de niște directori editoriali slugarnici rău de tot, nu doar tâmpiți.

Politețea corporatistă este sinonimul politicului corect. Și ambele conduc în groapa socială în care nu se petrece nimic nou, iar reforma este o noțiune abstractă. Ba chiar este sancționabilă și interzisă, pentru că schimbă modelele existente.

Industria media chiar nu ar trebui finanțată prin publicitate

Conținutul media nu ar trebui plătit din banii companiilor. Vorbim de spațiul public, nu de WC-ul privat al corporațiilor internaționale. Spațiul public nu este deținut de politicieni sau de corporații, iar reforma acestuia, adică a spațiului public poate începe fie printr-o legiferare a comunicării în spațiul public, fie printr-o reformă de tip financiar.

Dar este foarte greu să scapi de tiparele jurnalismului care au o tradiție de secole.

Digitalul chiar e încă ceva nou, cu toate că sunt specialiști cu duiumul, cu experiențe de 10-20 de ani, metehnele sunt cam aceleași ale finanțării prin publicitate. Iar dacă nu există metehnele de finanțare prin publicitate, vin metehnele audienței, care trebuie finanțate prin volume de audiențe, care reprezintă un proces de alterare al actului jurnalistic. Aka producție content.

Peste vreo 100 de ani se va râde mult de zilele astea…

Imaginează-ți că prin 2120 AD se va râde mult de proiecte precum Wikileaks sau de alte scurgeri de informații în spațiul public precum a fost cea făcută de Edward Snowden. Iar media foarte probabil va însemna și va căpăta alt sens. Poate cuvântul spus în media va căpăta alt sens, iar însăși industria de media, zisă presă, își va însuși alt sens, altă înțelegere.

Cred că se va râde și de afiliate marketing. Așa cum probabil se va râde și de publicitatea online. Mă mai gândesc, și-mi tot imaginez, că și acest GDPR va fi luat în râs răut de tot. Nu doar că e o tâmpenie – e ca un bancomat la care îți verifici soldul și te întreabă dacă ești de acord cu comision zero ca să vezi afișat pe ecran soldul – cam așa și cu GDPR.

Dar, în fine, Muia Europeană, zisă și Uniunea Europeană, atât poate să producă din punct de vedere al digitalului, adică să mai formeze încă o industrie și o armată de funcționari și de avocați care se zbat să căsăpească inițiativa privată. Să ardem vrăjitoarele pe rug pentru că fac magie cu datele și cu informația.

Da, chiar este posibil și scriu postarea asta având speranța că voi prinde în viața asta o astfel de industrie de media digitală, care să nu fie bazată pe publicitate sau altceva, ci să fie independentă la modul crunt. Adică, păzea!

Vine presa, vine câinele de pază și să fie gen turbat…

Stay connected with this kind of content

Leave a comment

Your email address will not be published.