Tu, managerule, acordă puțin credit spuselor companiei tale!

Lasă prostiile pe care le-ai îvățat de la agențiile de digital, SEO, SEM, awareness digital, influenceri, etc. Uită puțin de ele și crede pentru o secundă că oamenii, clienții tăi, nu sunt proști. Ți-au demonstrat-o de nenumărate ori în cariera ta, refuzând, probabil, oferta ta, spusele și promisiunile tale.

Încearcă să comunici cu adevărat în digital și online, depune un efort să menții firma ta în transparență, incearcă să comunici în clar.

Crede că nu te fură nimeni când îți spune că e greu să comunici, că e multă muncă.

Că o banalitate precum scrisul unui mesaj, prezentarea unui produs este o cheie către succesul în vânzări, succesul în comunicare cu clienții. Crede că este important să încerci de muuulte ori ca să găsești forma perfectă a unui mesaj, a unei prezentări. Că oamenii sunt extrem de complecși.

Că ei, așa cum o spun și studiile din România, apreciază adevărul și informația curată, bine modelată pe înțelesul lor. Crede că este aproape de imposibil să găsești perfecțiunea în marketing și comunicare.

Este ceea ce agențiile de marketing și comunicare, digitală sau de altă natură și factură, se tem să-ți spună în față. De aia vorbesc de tot felul de aiureli futuristice, de aia au inventat atât de mulți termeni aiuristici, al căror singur rol este acela de a câștiga încrederea ta, managerule. Pentru ca tu să ai curaj să joci o carte. Cea a bugetului de marketing…

Tu să ai curaj să investeși în content – în comunicarea curată, cea pe care și-o dorește online-ul din România.

Publicat de SAMUEL Caraliu

Founder și manager al Mediawrite (prima agenție content digital din .ro) de peste 10 ani. Om cu experiență în 100+ proiecte content marketing. Consultant digital marketing. Avocat în Baroul București. Judecător în timpul liber.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *