Digitalul, înțeles ca programatic și internet, are capacitatea de schimba radical societatea. eCommerce este doar una dintre noile forme prin care digitalul a schimbat deja societatea. Că el, în forma actuală, nu aduce foarte multe noutăți este una dintre problemele care dau naștere unor elefanți care sunt greu de sesizat.

Primul elefant

Cererea.

Capacitățile actuale ale mediului digital (programatic + internet), despre care ziceam că are capacitatea de a schimba radical societatea, pot permite o transparentizare a cererii din piață, din economie. O astfel de transparentizare a cererii din economie, a volumelor de produse pe care utilizatorii sunt dispuși să le cumpere, poate da naștere unor noi modalități de a face business.

Nu doar că ar genera un mediu economic mai just, în care un client poate cumpăra în cele mai avantajoase condiții și în cunoștință de cauză, dar ar permite crearea unor noi mecanici de marketing și practici în afaceri – unele capabile să stimuleze competiția. De asemenea, ar reduce drastic volumul de demersuri antreprenoriale sortite eșecului – noi jucători în economie, în comerț sau servicii/producție, care nu se bazează pe o cerere concretă. Sau chiar ar stimula crearea de noi alternative în piață.

Al doilea elefant

Costul.

Internetul și digitalul pot da naștere unor noi modele economice și antreprenoriale. Un jucător din economie plătește pentru a-și putea oferi serviciile clientului. Cu toate că interesele lui sunt acelea de a oferi serviciile și produsele sale unui client, el este obligat prin configurația modelelor economice să plătească pentru a expune / prezenta oferta de produse sau servicii.

Internetul și digitalul au capacitatea de a elimina acest impediment.

Ceea ce se numește intermediar în relația dintre ofertant și client poate fi eliminat prin noi modele sau metode economice pe care internetul și digitalul le poate aduce.

Cred că conținutul joacă un rol important în această transformare.

Publicat de SAMUEL Caraliu

Founder și manager al Mediawrite (prima agenție content digital din .ro) de peste 10 ani. Om cu experiență în 100+ proiecte content marketing. Consultant digital marketing. Avocat în Baroul București. Judecător în timpul liber.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *