WordPress este cel mai popular CMS din lume. CMS-urile merg mână în mână cu abordarea de content. CMS-ul este un element cheie în content marketingul unei companii. Wordpress este un CMS înainte de a fi o platformă de blogging.

Este printre cele mai dezvoltate CMS-uri la nivel mondial, atât la nivelul motorului principal, care este softul WordPress, cât și la nivelul extensiilor sale de tip plugin, temă, modul.

Un instrument esențial de content  marketing

CMS-ul este un instrument esențial de content management. Iar content managementul este parte a marketingului digital. Având CMS-ul potrivit o companie poate derula acțiuni și activități ce nu pot fi derulate în mod normal, folosind un CMS regular.

WordPress s-ar putea să nu dea bine în ochii unui corporatist ce dorește să realizeze un site.

De cele mai multe ori, o agenție ce propune o astfel de soluție poate fi considerată ca fiind incapabilă să vină cu propria soluție CMS. Dar vorbim de WordPress, cea mai populară soluție din lume. Iar când vorbim de cea mai populară, se subânțelege că este și cea mai avansată și lucrată soluție de management al conținutului. Iar asta se traduce în multiple beneficii pentru cei ce operează site-ul în sine.

Reticiența față de o soluție ce sună a gratuit este una eronată sau greșită.

Un CMS extrem de versatil

Folosind sau dezvoltând plugin-uri sau teme pentru WordPress, o companie se poate bucura pe termen lung de un site ce nu rămâne blocat în principiul unicului furnizor, cel ce a realizat site-ul, singurul ce știe să îl opereze. Iar ăsta este un mare beneficiu.

Beneficiu de marketing. Marketingul digital este despre versiuni și încercări de a converti în timp utilizatorii.

Temele și pluginurile dezvoltate în market place-urile WordPress sunt unele uimitoare. Funcțiile propuse de aceste teme oferă o plajă extrem de mare de modalități de prezentare a conținutului. Oferă layout-uri multiple în care poate fi integrat conținutul, iar asta într-un mod user friendly, într-un mod ce oferă unui manager de conținut atât ușurința cât și posibilitățile multiple de a prezenta un anumit conținut.

Ca o paranteză, sunt zeci sau poate chiar sute de layout-uri la momentul actual ce sunt disponibile pentru a prezenta o simplă informație, pentru a realiza o simplă pagină dintr-un site.

Front, back, content-end

Dilemele și dezbaterile cu privire la tehnici și limbaje de programare, trucuri și tehnologii sunt toate aliniate atunci când vine vorba de content-end. Content-end-ul nu este front-end-ul unui site și nici back-end-ul. Content-end-ul unui site este suma tuturor tehnicilor folosite pentru a prezenta un conținut. Și, mai exact, este raportat la experiența, nu de user, ci de conținut. Între un conținut și un utilizator are loc o experiență.

User experience poate fi despre experiența cu site-ul. Dar experiența cu conținutul, ceea ce numeam mai sus content-end-ul, este o treabă diferită. Privită în grabă, poate fi rezumată la front și back end.

WordPress, prin temele și plugin-urile aflate la momentul actual în marketplace-uri, oferă unele dintre cele mai avansate instrumente de a construi content-end-uri de conținut.

Prin ochii unui editor

Managerii de marketing și/sau, de ce nu, business owneri sau directori, ar trebui să fie capabili să comunice cu ajutorul unui CMS. Iar când spun capabili, mă refer la sensul de a găsi într-un CMS un instrument ușor de utilizat. Sunt mari antreprenori în lume ce folosesc CMS-uri pentru a comunica, pentru a face publică o informație.

Un WordPress oferă o experiență extrem de intuitivă. Scriam că este cel mai folosit CMS din lume și nu cred că întâmplător. Ceea ce în ultimii ani echipa WordPress a realizat în zona de administrare este o mare reușită.

Dar WordPress vine și cu extensii și teme ce oferă o putere și mai mare acestui CMS. Ca să dau doar un exemplu, Visual Revolution este un instrument de realizare prezentări (în genul .ppt) chiar în cadrul paginilor unui WordPress. Un astfel de instrument este puțin probabil să fie oferit de o agenție ce oferă realizarea unui site.

Dar forța/puterea acestui CMS nu se rezumă doar la prezentări vizuale (în genul .ppt), cu toate că este o mare realizare: migrarea prezentărilor și capacitatea de a le prezenta în paginile unui site, web based, animate, este o mare reușită și un mare beneficiu oferit de un CMS.

Și este un beneficiu de marketing digital. Beneficiu de content marketing.

Elementele multiple de layout, în genul box-uri, chenare, casete, microcasete, pop-up-uri, separatoare, icoane sunt un aspect ce scapă de cele mai multe ori atenției. Cu toate că acestea sunt elemente ce contribuie decisiv la experiența de content a unei pagini/site, ele, de cele mai multe ori, nu sunt luate în vedere, nu li se acordă atenția pe care ar trebui să o primească.

Punem peste toate astea faptul că sunt ușor de folosit. Iar asta ajută marketingul digital. Efortul constant de marketing digital / content marketing.

Costurile adevărate ale neutilizării WordPress, o soluție asociată cu gratuitatea, cu noțiunea de low quality, se văd în fiecare an atunci când pentru orice acțiune sau activitate de comunicare un brand / companie trebuie să realizeze un nou site, noi layout-uri, noi customizări.

Și-acum: este justă utilizarea WordPress + tools-urile sale de către o companie? Tu ce crezi?

Publicat de SAMUEL Caraliu

Founder și manager al Mediawrite (prima agenție content digital din .ro) de peste 10 ani. Om cu experiență în 100+ proiecte content marketing. Consultant digital marketing. Avocat în Baroul București. Judecător în timpul liber.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *