Content writing profesionist VS sindromul DIY (Do-It-Yourself) din online-ul românesc

content-writing-profiDIY (Do-It-Yourself) sau ”fă-o tu însuți” este un concept care permite economisirea banilor prin asamblarea, repararea sau construirea de la zero a unui lucru.

Astfel, oameni cu noțiuni elementare (sau chiar deloc) cu privire la anumite activități sunt învățați să pună mâna pe unelte și să urmeze indicații simple care vor duce la acordarea unui pian, dezamorsarea unei bombe sau dărâmarea unei case.

Așa cum unii au ajuns să creadă că își pot repara singuri acoperișul sau își pot înlocui instalația sanitară după ce au urmărit un videoclip pe Internet, la fel cred și proprietarii unor site-uri că cele trei cuvinte scrise și repetate în mod amețitor în pagină pot valora mai mult decât cele 5 minute cât redactarea lor a durat.

Faptul că valoarea unui text nu este sesizată de motoarele de căutare sau de vizitatori prin interacțiunile social media – like, share, etc – le zice acestora din urmă, verde în față, că ceva nu e în regulă, ceva nu e făcut bine.

Dar asta nu-i oprește. Oamenii cu astfel de mentalitate nu sunt dispuși să dea 100 euro pe un text, chiar dacă ei vor risipi zeci de ore din timpul lor pentru a optimiza o pagina, pentru a o scrise și rescrie.

Dacă vor apela la un serviciu profesionist de dezvoltare conținut (scris), vor cere luna de pe cer, astrele, toate, aliniate în site-ul lor.

De cealaltă parte, vor plăti sume cu o singură cifră pentru un text. Sume în care, mulți autori, vor livra conținut pe măsură [..]. E un cerc vicios.

Prin urmare, cum ar putea fi educați astfel de clienți?

Contentul de calitate își dovedește valoarea în timp. Pe principiul ”the gift that keeps on giving”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *