Conținut de brand între promoții și specificități

Sunt multe branduri ce au ca feed principal de conținut promoțiile la produsele puse la vânzare. Nu de puține ori întâlnim e-mailuri și newslettere ce anunță reduceri sau care prezintă oportunități de cumpărare la preț redus în cadrul diverselor mecanici promoționale (pachete speciale, reduceri la categorii de produse, etc).

Cert este că atunci când un brand anunță constant doar promoții riscă să se piardă ca identitate în mulțimea de branduri ce fac același lucru.

Crearea de promoții este o activitate ce produce conținut foarte ieftin. Se pleacă de la premiza că merită investiția deoarece o promoție atrage vânzări prin comparație cu un alt tip de conținut. Un conținut generalist sau un conținut ce prezintă detalii despre produse nu are același impact în vânzări precum are o promoție.

Între brand promoțional și brand specific

Între a dezvolta conținut cu și despre promoții și a dezvolta conținut specific pe diverse teme, conținut cu care un brand să iasă în față, există un spațiu ce se numește poziționare. Iar poziționarea unui brand prin conținutul dezvoltat ajută la notorietatea unui brand. Mai mult, poziționarea reprezintă un punct cheie în stabilirea unei legături cu consumatorii.

Promoțiile vând. Promoțiile ajută la poziționare. Un brand poziționat drept unul ce oferă prețuri bune prin promoții, nu are o poziționare foarte fericită. Puține branduri reușesc să rămână în mintea consumatorilor deoarece toate brandurile, sau cel puțin multe, oferă promoții, au promoții. Iar o astfel de poziționare într-o mulțime de branduri nu este un caz fericit.

Conținutul specific, ce tratează diverse teme conexe produselor, aduce beneficiul major de a poziționa foarte bine un brand între alte branduri. Poziționarea obținută prin conținutul specific are capacitatea de a întipări în mintea consumatorilor o voce / un ton de brand într-un context bine definit – dat de conținutul produs. Valoarea unei astfel de poziționări este dată și de natura conținutului dezvoltat.

Iar aici se află și rutele de succes în content marketing. Acolo unde se evită pierderea identității brandului prin conținutul promoțional și acolo unde rutele de dezvoltare conținut sunt unele ce reușesc să poziționeze brandul într-un context corelat cu obiectivele de comunicare.

Publicat de SAMUEL Caraliu

Founder și manager al Mediawrite (prima agenție content digital din .ro) de peste 10 ani. Om cu experiență în 100+ proiecte content marketing. Consultant digital marketing. Avocat în Baroul București. Judecător în timpul liber.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *