E o întreagă isterie în jurul felului în care trebuie prezentată informația. E o competiție acerbă între marile rețele sociale pe supremația site-ului ce publică comunicările dintre utilizatorii internetului. Este cel mai bănos business din istoria internetului și al mediului digital, chiar mai bănos decât motorul de căutare Google / AdWords.

De cealaltă parte, industria de media, industria de marketing și comunicare, fierbe în jurul marilor dileme ale formatului, ale contextului și al interacțiunii dintre utilizatori și branduri…

Content framing

Am scris că acest principiu stă la baza tuturor businessurilor foarte mari din digital: Google, Facebook, Youtube. Toate pun niște frame-uri în jurul unui conținut. Iar acest fenomen și model de business are un ecou puternic în celelalte domenii: în industria de comunicare, în industria de media, acolo unde, zic eu, încep să se prindă mai toți de această schemă subtilă, pornită în ultimii 10-15 ani (acum 10 ani nu exista Facebook, acum 15 ani nu exista Google).

Astfel s-a creat democrația conținutului sau democrația publishingului.

Și de aici cred că, odată ce încep toți să se prindă de cum se joacă online-ul, încep să apară conținuturi mai calitative, produse într-un mediu controlat de autori/publisheri. Expunerea și notorietatea sau audiențele imense ce pot fi obținute cu ajutorul spațiilor digitale de tip content framed (Youtube, Facebook sau, spre exemplu Blogspot) nu mai reprezintă o miză.

Nimeni nu plătește pentru afișări de baner ca înainte, deci audiențele masive sunt relativ irelevante.

Content vrac / bulk

Ce-mi mai place termenul! Bulk. Sau vrac. Dacă analizezi un pic cum a evoluat Facebook în 5 ani, poți vedea că el s-a transformat într-un canal de comunicare, dar nu de conținut. La ce te gândești s-a transformat în Ce vrei să comunici. Și-așa necesitățile de comunicare au luat locul conținutului ce putea fi taguit drept gânduri ale prietenilor tăi. Facebook nu hostează conținut ci hostează comunicări și intenții de comunicare.

Și este o mare diferență.

Să confunzi intențiile de comunicare cu conținutul este o mare greșeală

Conținut de comunicare

Din ce-mi dau eu seama, marea majoritate a utilizatorilor Facebook nu îndrăznesc să pună vreun gând, trăire, întâmplare sau orice aspect oarecum privat în paginile Facebook. Vorbim de un popor întreg. Vorbim de peste 8 milioane de români. În schimb, ceea ce comunică și ceea ce postează mulți este conținut, sunt articole, sunt share-uri.

Conținut, în adevăratul sens al cuvântului, ar fi atunci când întreg poporul ar publica raționamentele zilnice. Într-un mod total diferit de formatul share-ului alături de un comentariu. Ar fi un adevărat spectacol, ar fi un forum, ar fi un altceva. S-ar numi, pe bună dreptate, content/conținut.

Aici vin și zic că Facebook este un canal cu comunicări. Un soi de rețea GSM, cum erau celebrele rețele din anii 90′.

Conținut potrivit, mediul infinit

De când am început acest blog, în 2012, până în momentul de față nu am reușit să exprim sau să pun o fărâmă din ceea ce intuiesc că este mediul online / digital în istoria umanității, a mediei sau a publishingului în general.

Wikipedia reprezintă, în opinia mea, un format incomparabil cu ceea ce se poate face în acest mediu uimitor care este formatul digital, cu toate funcțiile sale. Să luăm exemplul profilării individului (audienței) în relația cu un conținut/informație și capacitatea fantastică de a modela acel conținut în funcție de preferințele individului / audienței.

Sau gândește-te la simplul, de altfel banalul click / link dintr-un text. Cu el poți transforma o experiență de lectură. Cu el/ele poți construi culoare pe care circulă cititorul / utilizatorul prin varii domenii sau subiecte. Poți scrie un conținut pentru tipologii diferite de oameni. Sau poți construi conținut care să vină în suportul unui individ în variile experiențe, un conținut care să satisfacă necesitățile acestuia în varii contexte sociale, intelectuale sau de altă natură. Și-aici nu mă voi limita la marketing și business pentru că domeniile sunt limitate pentru amploarea pe care o are mediul digital și această revoluție a conținutului.

Inovațiile în mediul digital sunt intense în zona de marketing pentru că de-acolo sare banul gros.

Era content, era informației este despre un mediu infinit de publishing, un spațiu infinit în care poate fi așternută cunoașterea umanității (în conținut / content), în toate formatele posibile și imposibile, dar și despre capacități ale inteligenței artificiale, precum acces rapid și personalizat, despre capacități de sinteză, analiză, structurare și, de ce nu, creare automatică de conținut / informație sau cunoaștere.

D-aici și titlul acestei postări: mediu infinit, caută conținut potrivit. Problema este că în mediul digital, în mai toate industriile, se vine cu aceleași metehne ale trecutului: tre’ să sară banul dintr-o chestie ca ea să fie făcută… (AdWords, Google, Facebook, Youtube)

 

Publicat de SAMUEL Caraliu

Founder și manager al Mediawrite (prima agenție content digital din .ro) de peste 10 ani. Om cu experiență în 100+ proiecte content marketing. Consultant digital marketing. Avocat în Baroul București. Judecător în timpul liber.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *