Facebook, Google și Linkedin – sunt state în alte state, din care excrochiază ca să obțină arginți și să-i ducă în alte state

Se cam șterg la cur cu constituțiile tuturor țărilor în care excrochiază, trio-ul de excroci ordinari: Facebook ciordește conținut al utilizatorilor, Google ciordește prin content framing conținutul site-urilor, Linkedin, cică, este o rețea de discuții profesionale, dar doar să nu vină vorba de respectarea legii. Felul în care aceste state în state calcă în picioare …

Cine sunt matronii industriei media .ro în care profesează lăbuși (prmotori ai intereselor SUIA și UIE)

Spațiul public, adică media, este de interes național și nu cade doar sub incidența prevederilor Constituției, ci și sub incidența codului penal. N-o să repet prevederile ce incriminează șpăgile, mitele, paraândărăturile și toate așa zisele bugete de media care, sub matronajul industriașilor spațiului media, țin în lese niște autentici lăbuși – jurnaliști, editorialiști, formatori de …

#job #angajăm Content Marketing Manager

Job description Vrem să comunicăm o idee și avem nevoie de creativitatea și talentul unei echipe; Vrem să fie creată viziunea, strategia, misiunea editorială și direcția de content; Vrem să fie coordonat și / sau creat & distribuit conținut pt. atingerea obiectivului. Obiectiv editorial Obiectivul editorial este de a schimba felul în care utilizatorii văd …

[case study] Campanie de content marketing inedit – guerilla PR lobby

Ca parte a proiectului aniversar de content #TheNewNATOTreaty, care își propune să producă conținutul / contentul noului tratat NATO, agenția bucureșteană de content Mediawrite, o agenție singulară prin abordare, derulează o campanie de PR prin care își propune să facă un lobby public la nivel internațional, de tip guerillă, care să pună presiune pe responsabilii …

Simplicitatea în content marketing

Adevărul. Asta este strategia cea mai importantă. Publicitatea și spălăciunea pe creier specifică industriei de publicitate din SUA, țara lăcătușilor mecanici, cum zice Noica, ar cam trebui să intre în cartea de istorie la pagina AȘA NU. Imbecilitatea mentalității de business în stil occidental, american, nu reprezintă o cale de urmat pentru un om de …

Noua lege a dreptului de autor al conținutului

Dacă ești jurnalist, dacă ești copywriter, dacă ești autor, dacă ești owner de agenție de content, dacă ești owner de agenție digital, dacă ești owner din zona de media, te invit să aducem o reformă a dreptului de autor. Cred că aș putea să scriu în continuare un cârnat lung de text despre cât de …

De Ziua Internațională a Conținutului, donează pentru cea mai mare bibliotecă din istoria umanității

Proiectul www.titled.online este un proiect foarte șugubăț. Este atât de șugubăț încât nu poate obține finanțare. Nu poate obține finanțare pentru că e greu de explicat. El în sinea lui este un challange al agenției de content Mediawrite. În ultimul an am tot schițat, am tot planificat, mi-am tot imaginat. Știu că am o imaginație …

Intră și tu în rețeaua Contentpedia Network

Aici va fi Contentpedia Network, iar aici poți intra. Află mai multe aici Trăim în cea mai mare revoluție din istoria literaturii. Societatea poate fi schimbată din temelie dacă se acordă ceva mai multă atenție zonei de conținut. De regulă, toată lumea se întreabă de ce atâta fake news și bullshit în digital (adică în …

Manifestul conținutului noii constituții a poporului român

Constituția se scrie pe băncile sistemelor de învățământ, NU este păstrată la naftalină sub adevărata priveghere a morților lor de politicieni. Constituția României prevede o chestie pe care eu unul o găsesc mult prea amuzantă ca s-o iau și în serios: Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.  Art. …

Cine sunt investitorii în conținut pt. promovarea democrației în România?

Campania de content marketing pentru promovarea rescrierii constituției statului român, #intelectualii-papică-la-burtică (www.una9.ro), demarată de agenția de content Mediawrite continuă cu ultimul episod de private e-mail marketing, în care este prezentată lista de investitori, (companii, organizații, guverne, partide, etc) care bagă bani în curu’ intelectualilor de tip intelectuali păpică la burtică. În ultimul episod al campaniei …