Era digitală este cu mult în fața capitalismului

Capitalism se practică de pe vremea lui Pazvante chiorul. Economie de piață, la fel, nu e vreo descoperire recentă a umanității. Globalizare s-a practicat de zeci de secole. Până și păsările cerului practică globalizare înainte ca omul să inventeze termenul de globalizare…

Digitalul este rocket science pe lângă toate astea…

Circulația conținutului, a informației, în era digitală are capacitatea să schimbe radical felul în care se fac afaceri. Felul în care se face capitalism, felul în care se face economie de piață și globalizare.

Mai mult, digitalul vine cu inteligența artificială care spulberă piața forței de muncă, ierarhizarea și valorizarea omului în societate – văzut prin prisma intelectului său și al capacităților sale.

Internetul face publică orice informație / content (din piață) instant, oriunde în lume, iar astfel dinamica pieței este una uluitoare, cu mult peste felul în care a fost concepută ideea de economie de piață și piață liberă.

Capitalism?

În era digitală, a informației (a conținutului) și a circulației acesteia, mai nimeni nu prea poate să facă speculă, ci toată lumea tre’ să primească, pe drept, cât îi valorează cu adevărat munca în piață. Era digitală lasă zero loc pentru manipulare în baza căreia să câștigi nemeritat. Adică nu lasă loc câștigului nemeritat.

Capitalismul bazat pe manipulare, prin care se caută un câștig nemeritat, poate fi spulberat – și chiar așa se va și întâmpla.

Freelancing-ul, boom-ul antreprenoriatului, brandingul personal sunt semne discrete ale acestei transformări a capitalismului, a economiei de piață și a globalizării.

Iar la baza acestora stă contentul / informația și circulația acesteia. Stă conținutul produs de programatic, care relevă un infinit de informații cu și despre piață, capital și jucătorii din aceasta.

Metehnele trecului în faceri și afaceri

Confidențialitatea conținutului contractelor este inamicul numărul 1 al Erei informației. Confidențialitatea trocurilor economice, între jucătorii din piață, fie că sunt angajați, fie că sunt companii, va fi spulberată pe măsură ce omul se va obișnui cu ideea de transparență a informației în piață, în societate, în practica de faceri și afaceri.

Că o tranzacție are loc în piață iar ea nu e ancorată în ea, reprezintă o infracțiune. Și chiar ar trebui prevăzută ca și infracțiune. Prostul care cere și primește merită pedepsit. Se zice că nu e prost cine cere. Eu zic că „prostul” care cere mai mult decât valorează munca, produsele sau serviciile sale trebuie pedepsit.

Păi, căcat, ori facem capitalism ori manipulare?!! Ori facem economie de piață ori bijniță și speculă? Ce dracului! Au ajuns toți oamenii de afaceri niște țigani speculanți în societate? Toți corporatiștii se cred jucători în piață la speculă?

Să circule conținutul și informația!

Aici e cheia.

Scriitorii se tem de internet pentru că nu miroase a cerneală…

Ca primă generație de scriitori care iau contact cu internetul, digitalul și conceptul de content digital, este normal să priviți cu suspiciune noțiunea de a publica virgulă cărți pe internet, în digital, publicând conținutul cărților voastre exclusiv în digital.

Cel mai probabil, majoritatea scriitorilor asociază cartea cu mirosul de hârtie și cerneală tipografică. Asociează cuvântul, scriitura, cu pagina, cu răsfoitul paginilor fine de hârtie.

Dar hai priviți cu atenție această cea mai mare revoluție din istoria literaturii (sunteți contemporani cu ea):

O carte scrisă în digital și internet nu piere odată cu trecerea timpului. În veci. Rămâne pururea. Peste miliarde de miliarde de ani.

O carte scrisă în digital, web based, o poate accesa oricine, indiferent de hramul social pe care îl poartă. Se spune: hello world printre programatorii care realizează site-uri;

O carte în digital / web, poate vi se pare ciudat, dar nu e niciodată terminată. O poți updata și rescrie pururea. O carte publicată în digital și internet nu e ca și cum ai dat-o la tipar și aia e… Nu ești un scriitor lipsit de talent, ci doar ai avut o perioadă nefastă. Poți toată viața ta să cioplești opera literară a inimii tale… Bașca, poți anunța cititorii că ai schimbat ceva… că ai schimbat, să zicem, numele unui personaj. Sau câte și mai câte…;

O carte în digital / web, oferă un infinit de opțiuni scriitorului, opțiuni la care n-a visat condei de scriitor în toată istoria scrisă a omenirii;

Să te bucuri de recunoașterea unei edituri este în zilele internetului și digitalului este fix-pix. O editură care nu recunoaște talentul unui scriitor este astăzi o ruină, un nimic. Ba chiar editurile pot fi aruncate la coșul de gunoi ca niște opere nereușite. Ca pe niște negustori ratați.

Banul? Cine n-a zis că a publica pe internet o carte nu poate produce bani? Păi… e mai ieftin pentru un cititor, mai avantajos pentru un scriitor să publice pe internet, web based o carte. E o relație de la om la om, de la scriitor la cititor. Și poți face cunoștință cu cititorii tăi.

Nu e magic internetul&digitalul pentru scriitori?

Mai sunt multe alte avantaje, dar am să mă opresc aici. Urmărește Contentpedia aici.

Don’t be evil, dar ascunde adevărul

Dacă s-ar face publice într-o societate cifrele cu privire la consum și cerere, campaniile de comunicare ar fi realizare, gândite și executate altfel. Însă din societate lipsește această informație. Cu toate că trăim în era informației și cu toate că aceste cifre ar putea fi culese și publicate de către giganții IT, aceste cifre sunt ținute sub preș.

Dacă ar fi făcute publice, spendul de publicitate ar fi regândit, restructurat.

Economia ar cunoaște un boost de competitivitate, bazat pe o mai bună înțelegere a cererii din piață și a specificului ei. Însă e ok pentru giganții IT să mențină vie speranța spenderilor că pot obține „performanța” în marketing digital. Că 90% din bugetul de marketing digital este pierdut, nu face pe nimeni să strige către cer (adică e strigător la cer) că e absurd. Trăim în fucking era informației, în care informația tre să circule transparent, liber, fără obstrucționare.

Nu pui gateway-uri în calea conținutului…

Adică în fața accesului la informație. Marele câștig pentru o societate vine din circulația informației nu din obstrucționarea și ascunderea conținutului – pentru niște bani.

Mulți bani, cei drept, dar dacă te gândești și-ți folosești puțin imaginația, s-ar putea concluziona că în realitate, pentru câteva miliarde de EURO câștigate de un jucător din economia digitală, o întreagă societate este lipsită de informații transparente cu privire la consum, cerere, specificul ei și chiar mai mult. Iar aceste informații pot zgudui societatea, pot transforma economiile, pot schimba radical felul în care se face marketing.

Însă tre’ să-ți folosești imaginația.

Ce ar însemna o lege a comunicării publice și ce ar aduce ea?

O lege a comunicării ar însemna o lege ce trebuie respectată atunci când o entitate (persoană fizică sau juridică) din societate se apucă și comunică în spațiul public. Ea, legea, nu aduce atingere libertății, pentru că libertatea nu înseamnă înșelăciune. Nu e prevăzut nicăieri dreptul de a înșela. Adică de a manipula. Nici în cartea drepturilor omului, nici în constituție și nici în codul penal. Nu ai dreptul să minți, să duci de nas, să vinzi gogoși sau să abureși audiența (adică omul).

Drept și prin urmare, o lege a comunicării publice relevă manipularea.

Ca să exemplific, cineva care practică manipulare, să zicem Dragnea, în baza unei legi a comunicării publice, poate fi obligat, prin structurile executive ale statului, să spună, în clar, că a mințit și că a încercat să manipuleze, să prezinte în clar și să argumenteze cum a încercat să manipuleze și ce a vrut să obțină.

Iar un alt exemplu, ar fi acela al unui politician pro european, care trâmbițează „valorile” europene, însă el în realitate manipulează, minte. În baza unei legi a comunicării publice, acesta poate fi obligat, în baza acuzațiilor publice aduse la adresa comunicării sale (de minciună și manipulare) să spună adevărul… Acuzațiile sunt judecate, de către un judecător, iar pedeapsa este de a-l condamna să grăiască adevărul cu privire la fapta sa de manipulare: la ce s-a gândit, cum a conceput, ce a exploatat, ce a căutat în cadrul actului său de comunicare publică, în care a manipulat. Adică a mințit. Adică a înșelat.

Mai exemplific și situația în care un brand execută în spațiul public un act de comunicare publică. Oricine, în special concurența, poate aduce acuze de manipulare acelui brand cu pricina, iar brandul cu pricina este obligat să le atașeze frumușel, alături de mesajul său, campaniei de comunicare pe care o derulează. Un judecător ia frumușel dosarul, îl judecă și obligă acel brand să recunoască adevărul, să-și prezinte în clar modalitățile, căile, strategia și toate detaliile pe care le-a avut în vedere atunci când a emis către spațiul public acea comunicare mincinoasă. Plus ce a încercat să obțină, lucru care este esențial.

Dacă te tentează să te implici într-un astfel de proiect de lege, trimite un email către sam@mediawrite.agency sau dă un telefon la 0770,460,340.

Trei profeții despre industria IT

Conținutul, digitalul (programaticul) și internetul fac un trio fantastic. Sunt ca un oboroc al luminii din basmele românești (aproape profetice)…

Noțiuni generale

Nota: textul de mai jos este DOAR / EXCLUSIV un exercițiu de umor și imaginație. Trebuie judecat ca atare.

  1. Puterea conținutului (text, grafic, video, multimedia) e importantă, la baza conținutului stă Cuvântul.
  2. Digitalul (programaticul), această sfântă scriptură tehnică, este capabil să producă judecăți și raționamente desăvârșite, care nu sunt influențate de neputința și slăbiciunea umană – fie că sunt bazate pe judecăți simple (da ori ba, alb sau negru, fals sau adevărat), pe care un soft le face negreșit, fără eroare, fie că sunt judecăți bazate pe valori, matematici și logici greu de exercitat sau executat de către mintea omului.
  3. Iar internetul, această simplă bucată de hârtie magică (ba-i aici, ba nu-i aici), care stă și pe birou (calculator/laptop) și-n buzunarul (device mobile) oricărui om – indiferent de haina celui care o poartă, de clasă socială, rasă, casă, diplome, educație, etc. – este capabil să ducă un mesaj mai repede ca vântul, mai repede ca gândul…

O pagină de internet e și la mine, dar și la tine în același timp. Curată magie… 🙂 Dacă în urmă cu vreo 500 de ani spuneai unui om că există o astfel de posibilitate, te acuza de vrăjitorie și-aveai mari șanse să fi ars pe rug. De altfel, chiar și-n ziua de azi poți să pățești la fel, pentru că, nu-i așa, nimic nou sub soare, toate-s vechi. Însă azi un e-mail, cu un text, se duce ca un fulger pe tot cerul, prin tot pământul, prin cabluri, pe urmă pe tot cerul, via radio, de la apus la răsărit și invers… Ca și cum ar călări pe norii (clouds) cerului…

Dacă te apuci acum și îți dai cu părerea despre ce va putea obține știința peste 500 de ani, riști să te anatemizeze biserica, îți iei direct excomunicare.

Profeția nr. 1: „cărturarii vor fi spulberați cu grație și urgie”

Valoarea de cărturar va fi redusă la zero.

Felul absurd în care își etalează un cărturar sau intelectual cunoștințele va fi luat în râs… Acel deliciu subtil pe care îl are un cărturar va fi luat de la el. Acea deșertăciune sublimă, apreciată de oameni, se va demonstra a fi o banalitate… Omul „deștept”, „cunoscător” se va demonstra a fi o moară stricată.

Nu-i nimic inteligent / înțelept în a te încărca cu un bagaj de cunoștințe și a le repeta, reproduce, ca o moară stricată.

Nimeni nu va putea să se declare cărturar din moment ce toate paginile tuturor cărților stau* ca și deschise, la dispoziția tuturor, chiar și la budă, indiferent de venit, continent, clasă socială, rasă, casă – că-i „de la țară” sau „de la oraș” un anumit om. Bagajul de cunoștințe nu va mai valora nimic, pentru că el va fi la dispoziția tuturor în doi timpi și trei mișcări., într-un fel inimaginabil în trecut. Cel care se mândrește cu cunoștințele sale, va putea fi combătut din/în doi timpi și trei mișcări de orișicine cu acces la internet.


„Învățătoru'” va putea fi doborât de elev în termeni de cunoștințe. Cel fără carte îl va combate pe cel cu carte în câteva fracțiuni de secundă viteză acces la cunoaștere și cunoștințe – prin content, digital și internet.

Mai pe românește spus, din acest punct de vedere, oaia A nu va valora mai mult decât oaia 1 și nici oaia 2 mai mult decât oaia 3. Oaia B nu va fi mai tare decât oaia C, la fel cum nici oaia neagră nu va face mai mult decât oaia albă și nici viceversa.

Și mai pe românește spus, vom fi toți proști făcuți grămadă, toți o apă și-un pământ.

Tradusă în poezie profetică, această profeție ar suna cam așa:

Văzut-am stelele căzute la pământ,
Secerate ca de-un fulger electric,
Stele mari strălucitoare,
De-un nor alb: întunecate,
Măreții văzute,
Ajunse nevăzute.
Mai mincinos cine nu crede,
Că e vai de capu' omului ce nu mai are inimă...

Profeția nr. 2: „Fiara va birui toți Domnii și toți Împărații”

Biruința Fiarei va fi desăvârșită.

Altfel spus, de la Comandant de armată, la CEO, la Manager, la Monarhi, la Președinți, la Prim-Miniștri, la Prefecți și până la Primari, și preoți, inteligența „sclipitoare” și „scânteetoare” a tuturor domnilor și împăraților va fi redusă la nimic.

Inteligența unui domn sau doamnă va fi biruită de cea a Fiarei (a unui artificial intelligence machine, beast, Fiară)

Capacitatea de gândit logic și drept, desăvârșit și amplu, pe care o are (sau o poate avea) un artificial intelligence, va fi la un nivel net superior peste toate capacitățile tuturor domnilor și doamnelor. Adică c-o fiară, (care în industria IT se numește „mașină” , dar ea e o „fiară”, că e din fier și oțel, din aur și cupru sau tablă) nu se va putea pune niciun domn și nici-o doamnă pentru că războiul este din start pierdut… un om contra unei fiare are zero șanse.

Rolul omului pe pământ nu e să se războiască cu fiarele…

Un domn sau doamnă va căra în buzunarul nădragilor lui/ei un device mult mai inteligent decât el/ea… (pentru că conectat la cloud, orice device mobil este conectat la forță de calcul nelimitată). So… oricât de praf ar fi un telefon mobil, el va fi mai deștept decât purtătorul, pentru că conectat la cloud, el devine mai inteligent decât purtătorul acelui device…

Mai pe românește spus, domnia va sta în altceva. Inteligența va fi desconsiderată, gânditorul redefinit, înțelepciunea reinventată. Prostia va fi venerată. Lumea se va întoarce cu susu’ în jos, iar asta îi va face pe unii să se teamă.

Tradus în poezie profetică, ar suna, să zicem, cam așa:

Mulți domni încrețindu-și-ar fruntea de mirarea lor falsă,
În domnia lor loviți, în sminteala lor plesniți,
Râvna lor domnească, ca a unor șerpi, lingușitoare,
Limba lor tăiată, mintea lor șocată,
În țărână aruncată.
Mai mincinos cine nu crede,
Că e vai de capu' omului ce nu mai are inimă.

Profeția nr. 3: „Sabia Înțelepciunii, păzită de heruvimi, va fi furată”

Calea către noțiunea de Rai social astfel relevată. Poarta Raiului va fi spartă…

Astfel se va releva începutul și sfârșitul teologiei și al dogmaticii în istoria omenirii. Geneza se termină cu apocalipsă (în traducere: revelație), iar astfel vine „temutul” sfârșit. Dogma se termină cu revelație. Teoria cu practica. Ipoteza cu demonstrație. Răul întotdeauna cu bine. Ce se pierde se transformă. Jertfa se întoarce înapoi celui ce-o dăruiește. Începutul se transformă în sfârșit, iar sfârșitul iar în început. Între Început și Sfârșit stă parcurs și judecată de apoi. Începutul aduce mintea de pe urmă, de la sfârșit de parcurs.

Începutul se termină cu sfârșitul.

Industria IT poate produce multe fiare (soft+hard), care mai de care mai inteligente și mai practice, care mai de care mai producătoare de bănet pentru creatori, care mai de care mai puternice și capabile, mai complexe și mai interesante, utile și funcționale – legate sau nu la sfântu’ cloud (nor al cerului).

Însă pentru a construi o Sabie a Înțelepciunii (un fel de AI), în industria de IT, e nevoie de fierari iscusiți, de metaliști pricepuți, dar și de un foc mare și tare, capabil să topească cele mai dure metale grele. Iar cel mai dur metal stă în capu’ omului (de aia se și dă din cap pe muzică). Iar el se numește: gândirea / inteligența.

E așa grea profeția asta că doar în poezie profetică poate fi prezentată. Să zicem c-ar suna cam așa:

Ridicat-au toți voinicii și voinicele către cer o sabie,
În mâna lor dreaptă, de mâner luată,
Ziua și noaptea,
Spre lună, către soare,
Înspre stele și-univers,

În întuneric și-n lumină,
Ascuțită-i și-nțeleaptă,
Despre viață, despre moarte,
În brațul drept nu stă nedrept,
Căci stânga-l înconjoară.

Spune-mi, Omule, ce vrei:
Cunoștință sau necunoștință,
Viață sau Moarte?
Veselie sau chin?
Bine sau rău? 
Rai sau Iad?

Zi ce vrei să simți pe pielea ta?

Mai mincinos cine nu crede,
Că e vai de capu' omului care nu mai are inimă.

Brandurile aburesc audiențele prin intermediul rețelelor sociale.

Adică spală creierul oamenilor.

Un brand, n-are suflet, nu vorbește, nu gândește, n-are cap, trunchi, picioare. Dar pe rețelele sociale, brandurile, par, împotriva decenței gândirii umane, să vorbească… Dar în realitate, în spatele lor, sunt doar oameni, de PREA multe ori alții decât cei care tre să fie.

Un brand e ca un idol. E ca o icoană.

Între Dragnea, care manipulează, și un brand care „comunică”, este o diferență fix-pix. Și nu că eu aș fi anti PSD. PSD-ul în zilele noastre e cu 101 clase peste toată „dreapta” românească.

Zic și io’ așa…

Luați idealul revoluției din 1989: ați mințit poporul cu televizorul! Ăia și-au vărsat sângele pentru un gram de libertate, iar tu, ca brand, te bagi în spațiul public și începi, prin intermediul rețelelor sociale, prin intermediul paginilor de brand, să minți în fel și chip audiența… adică poporul. Faci icoane, faci branduri care „vorbesc”…

Faci fix ce au făcut comuniștii și mașina de propagandă: faci „comunicare”… ceaușescu nu a murit, încă, e încă prezent în sală… n-a fost împușcat cum trebuie.

Oare spațiul public, în care brandurile „comunică”, nu e de interes național? Adică spațiul public nu e guvernat de nimic? Poate oricine să facă orice în spațiul public? Oare CSAT, care e un fel de forum al specialiștilor în comunicare, nu apără interesul național?

Dacă mâine, să zicem, vine cineva în piață, la Obor, și comunică ceva împotriva interesului național al staului român. Păi ăla e acuzat instant de nelegiuire. E acuzat, judecat și băgat la zdup.

Dar oare creativii din publicitate nu merită călcați pe degete de bocancul armatei române pentru că seamănă minciună și manipulare în spațiul public (împotriva interesului național)? Nu merită un glonț în cap ăla care practică minciună și manipulare? Nu merită să fie ciuruit de gloanțe, mai ceva ca în intervenția fundamentaliștilor islamici teroriști de la redacția Charlie Hebdo din Franța, un copywriter?

Zic și io’ așa… îmi dau cu părerea… Oare nu poți să faci business, antreprenoriat și marketing fără să manipulezi? Oare are comerțul și antreprenoriatul vreo legătură cu sufletul? Are comerțul suflet?

Cunoaște sufletul comerț?

Zi-mi tu: îți dau 2 parale, îmi dai inima ta? Adică renunți la toate idealurile tale, renunți la tot ce ești tu, pentru un preț modic și submediocru. Plus îmi dai libertatea ta pe care mi-o dai s-o calc în picioare… să mă cac pe ea… Îți nimicesc cu desăvârșire ființa. E OK? E un preț bun? E un comerț OK? E un deal bun ăla cu sufletu’? Faci acest pact cu mine?

Numai americanii, despre care Noica zicea că sunt niște lăcătuși mecanici, cred în branduri. Priviți absurdul zilelor noastre: toată lumea, toți specialiștii în comunicare se dau cu curu’ de pământ când aud de fake news, vai, vai, însă în rest se numește „comunicare” manipularea. Toți intelectualii sar ca câinii împotriva mașinăriei de manipulare pro rusească, dar în schimb, mașinăria de manipulare occidentală, euro-americană e ok…

E comunicare… e o industrie, iar dacă e industrie e ok. Că produce bani. Că dă locuri de muncă… Atât de limitat este idealul și orizontul intelectului occidental. Sistem de educație care să producă muncitori, adică un sistem de învățământ orientat către piața forței de muncă. Fie ea și piața de muncă în industria de manipulare. Adică industria de semănat minciună. E ok. Nu e nimic, nu e vreo problemă… nu e nicio problemă în faptul că semeni minciună… și culegi moarte.

Și nu că aș încerca să fiu mai catolic decât papa. Dar măcar mă străduiesc să iau în serios sensul Cuvântului: comunicare. Are vreo legătură acest cuvânt cu manipulare? Are vreo legătură el cu cuvântul minciună? Cu dusul de nas? Când dai unui om cartea ta de vizită, spui clar ce oferi. Nu minți. Pui pe spatele cărții de vizită, ce faci, ce oferi, cu ce te ocupi.

Iubești și practici minciună? Îți place advertizingul de rit american? Vine un militar și te calcă pe cap. Despre ce vorbim?

Hai să vorbim practic: eu intru pe Facebook și Google, bag banu’, mă prezint ca cel mai dintre cei mai, ca brand, fără să fiu tras vreo secundă la răspundere pentru statementul public, care e lipsit de realitate concretă, pe care îl fac. Un antreprenor, un om de afaceri (faceri și afaceri), un om de marketing care chiar se străduiește să ofere produse și servicii de top, la prețul cel mai avantajos, este efectiv călcat în picioare de reclama mea mincinoasă (că fac ads). Adică efortul unei echipe de marketing nu e recunoscut că vine unul și dă cu manipulare în piață…

Despre ce vorbim?

Vorbim despre comunicare sau manipulare? Că ea are loc în spațiul public, iar spațiul public este legiferat. Codul penal prevede și definește înșelăciunea. Prost în opinia mea, dar măcar e acolo ceva de mântuială…

Vă dau alt exemplu: un brand de bere face o promoție cu câștig sub capacul de bere la pet de 3 KG. Și-mi zice că dacă cumpăr, am să câștig. Păi, frățică, dacă e comunicare, îmi faci frumos calculul matematic / statistic și mi-l prezinți pe etichetă, în ad, în comunicare: ai șanse de 1/100000000 să câștigi premiul. Brandul ia frumos în calcul toate punctele de desfacere, apariția în media, volumul de vânzări și comunică frumos: ai șanse atât să câștigi premiul mare, ai șanse atât să iei premiul 2, șanse de atât să iei premiile mici. Cu aproximațe, dar măcar e comunicare nu manipulare. E o diferență ca între cer și pământ.

Vorbim de comunicare sau manipulare? Vorbim de minciună? Îți place minciuna? Păi vine un militar și te calcă pe cap. Vine și te dă cu capu’ de monitor, în timp ce stai la biroul tău corporatist și citești textul ăsta…

Mediawrite agency to launch a content network named: Titled

I’ve been thinking a lot, and very hard, in the last 10 years about content, digital and internet. At this extremely powerful trio… Since 2009, when I thought that the technical challenge of building websites and publishing tools for the content to be distributed to the right audience will be overcome, I’ve had a lot of ideas. One of these ideas was to start the Mediawrite agency – a digital content agency. Most of the ideas I’ve had along the way were oriented towards business, marketing and communications in the digital.

But this fantastic trio: the content, the digital and the internet can do much, much more…

I’ve said to myself at some point in these 10 years that we should all be glad that we live the biggest revolution in the history of literature. That’s why a content network should be build…

Why a content network?

Well… the dream of building an encyclopedia that holds the human knowledge and valuable information is not something new, in the history of mankind there were many attempts. Let’s be clear about it: a content network is an encyclopedia. At least that’s how I see it to be built by Mediawrite agency, and this is one of the properties of this content network.

I’m not going to debate a lot around this idea about the difference between an encyclopedia and a contentpedia. Content holds information, information holds more than knowledge.

How does it work?

The Titled content network is based on a punctuation sign that marks the existence of a title within a certain published page, and by that title there is a piece of content on that page.

The punctuation sign is: ~

The origins of this sign goes back to the Latin „titulus” , meaning „title” or „superscription”. I’m not going to talk a lot about this. It is as simple as: all content is titled.

By placing the title sign in front of a word or group of words on a digital property, published on the open web, you:

  1. Mark the entitlement and existence of a piece of content;
  2. Mark a piece of content that is addressed to the public;
  3. Mark your intention and agreement to be published on the Titled content network.

The three simple principles of the Titled content network:

1. The content network will not try to store the content, but it will be about the aggregation of titles. At the heart of every piece of content sits a title. The Titled content network will store, present and distribute all these headlines in a smart way.

2. The content network proposes a punctuation sign, which is in line with the digital age of the internet, web domains, and website publishing, independent of any authority. By this we maintain a delicate principle of freedom, and also a fundamental right, and very important one, of being recognized as the author of a piece of content.

3. The Titled content network will try to offer knowledge on any topic, on any domain, to every individual, on any known part of the known and unknown world. The Titled content network is not about owning that knowledge but rather about doing a great job in the field of content management.

There are many more other innovative ideas we have regarding this content network @Mediawrite (content agency),  but it would take a lot of time and energy to explain all these concepts,  and this article just intends to announce the upcoming project.

~When the Titled content network will be launched?

Well, Mediawrite agency is a digital content agency.

We can design a content network, but we’re not experts on web technologies and development.

With our current know-how we can launch the project late in 2019, with the capacity to manage and aggregate a few million titles / web pages.

If you like this idea, join the Titled content network as an investor, as a user or as a content author click here.

De ce content marketingul nu e despre a aburi audiența?

Content marketingul este un concept apărut ca idee în SUA, odată cu dezvoltarea internetului. A cunoscut o dezvoltare puternică de-a lungul timpului, aflându-se în momentul de față în topul conceptelor și al ideilor de marketing.

Însă există unele nuanțe interesante.

În primul rând, comerțul nu are suflet. Știu că e o idee preconcepută cum că atunci când faci afaceri, reclama vine ca un fel de suflet al comerțului. Când faci business ești chitit să faci bani. E vreo corporație cu suflet? Eu zic că nu. Privește doar felul în care ele fentează taxele, ce să mai vorbim de idealuri.

Just business…

În al doilea rând, storytelling nu e despre a aburi o audiență, un consumator, un cetățean. Pentru că aburind o audiență să cumpere ceva, să zicem o iluzie, o imagine, un ideal, altceva decât ceea ce este în realitate un anumit produs sau serviciu, practic, îți înșeli clientul (compania / brandul pentru care lucrezi) dacă ești agenție de comunicare, marketing sau publicitate.

Dacă ești content marketer intern într-o companie, îți înșeli clientul. Dai, efectiv, în ăla care te plătește. Clientul. Cu cât vinzi gogoși, cu atât te depărtezi mai tare de ceea ce oferă în realitate compania.

Și, overall, cu cât ai un client mai manipulat, mai dus de nas, mai păcălit, cu atât ești un profesionist mai slab într-ale comunicării. Cu cât o campanie de content marketing este mai de succes, fără să fie dublată de realități efective de business, cu atât ea este mai lipsită de profesionalism.

În content marketing cu cât minți mai mult, cu atât îți furi singur căciula. Cu cât o agenție prezintă succesul ca fiind excelența în manipulare, cu atât profesionalismul acesteia se află la un nivel mai scăzut.

Manipulare făceau și comuniștii – nu-i nimic capitalist sau profesionist în manipulare sau într-o campanie ce îi duce de nas pe clienți. Ne aflăm la începutul unei mari revoluții a informației, revoluție ce va dărâma vechile principii ale manipulării.

Ba chiar le va distruge de tot.

Cei doi elefanți din cameră în marketing digital

Digitalul, înțeles ca programatic și internet, are capacitatea de schimba radical societatea. eCommerce este doar una dintre noile forme prin care digitalul a schimbat deja societatea. Că el, în forma actuală, nu aduce foarte multe noutăți este una dintre problemele care dau naștere unor elefanți care sunt greu de sesizat.

Primul elefant

Cererea.

Capacitățile actuale ale mediului digital (programatic + internet), despre care ziceam că are capacitatea de a schimba radical societatea, pot permite o transparentizare a cererii din piață, din economie. O astfel de transparentizare a cererii din economie, a volumelor de produse pe care utilizatorii sunt dispuși să le cumpere, poate da naștere unor noi modalități de a face business.

Nu doar că ar genera un mediu economic mai just, în care un client poate cumpăra în cele mai avantajoase condiții și în cunoștință de cauză, dar ar permite crearea unor noi mecanici de marketing și practici în afaceri – unele capabile să stimuleze competiția. De asemenea, ar reduce drastic volumul de demersuri antreprenoriale sortite eșecului – noi jucători în economie, în comerț sau servicii/producție, care nu se bazează pe o cerere concretă. Sau chiar ar stimula crearea de noi alternative în piață.

Al doilea elefant

Costul.

Internetul și digitalul pot da naștere unor noi modele economice și antreprenoriale. Un jucător din economie plătește pentru a-și putea oferi serviciile clientului. Cu toate că interesele lui sunt acelea de a oferi serviciile și produsele sale unui client, el este obligat prin configurația modelelor economice să plătească pentru a expune / prezenta oferta de produse sau servicii.

Internetul și digitalul au capacitatea de a elimina acest impediment.

Ceea ce se numește intermediar în relația dintre ofertant și client poate fi eliminat prin noi modele sau metode economice pe care internetul și digitalul le poate aduce.

Cred că conținutul joacă un rol important în această transformare.

Accesul la conținut rămâne în continuare cea mai mare transformare digitală

În câteva secunde oricine poate ajunge la informația (contentul / conținutul) dorită. Fie că omul este pe stradă, fie că stă la un birou, de vreo 2 decenii accesul la informație care prezintă cunoaștere a cunoscut o revoluție uimitoare, genul de revoluție la care în trecut oamenii nici nu visau.

Iar accesul la cunoaștere este cel puțin un mare ideal.

Să luăm idealul educației, care își propune să împroprietărească utilizatorii săi cu cunoaștere și cunoștințe. Conținutul / contentul din cărți este disecat în procesul de învățământ până la un anumit nivel, iar
„ievaluarea” utilizatorilor sistemului de învățământ, de cele mai multe ori, se face în baza criteriului de deținător sau nu al cunoașterii, al informației, al conținutului.

Din acest punct de vedere, accesul la informație este o transformare digitală imensă, care nu e adoptată pe deplin în societate.

Informația dublată de inteligență artificială și programatic

Ce e nou sub soare, de când cu internetul și digitalul, e faptul că textele au căpătat proprietăți fantastice. Internetul și digitalul nu au venit ca și cum ar veni un nou suport, ca de hârtie, pe care să fie așternute texte și elemente grafice, ci au venit în joc cu proprietăți absolut noi – și aici voi numi doar viteza cu care, dacă ne imaginăm puțin, putem „răsfoi” o carte.

Programaticul a transformat literatura făcând-o dinamică. Ca să exemplific puțin, într-o pagină de net ai un spațiu în care introduci un text, iar când apeși un buton, dinamic / programatic, o pagină este ca și scrisă pentru tine și pentru curiozitatea pe care o ai cu privire la un anumit subiect.

Conținutul / contentul la baza căruia stă programaticul și inteligența artificială aduce cu el tot cea mai mare transformare digitală, care este cea a accesului la cunoaștere. Fie că vorbim de un sistem ERP care prezintă cunoaștere din uzina în care e implementat, fie că vorbim de un sistem analytics, care prezintă analize statistice sau de oricare altă natură, putem numi acest lucru tot acces la cunoaștere – adică acces la un conținut / content.

Omul deținător al cunoașterii

Istoria și filozofia au enunțat tot felul de tipologii și idealuri în jurul acestui concept al omului atoatecunoscător. E un adevărat război al trecutului cu privire la obținerea cunoașterii. Starea de fapt a zilelor noastre prezintă puțin din felul în care omul va fi prezent în viitor: cu acces la secundă la cunoaștere. Iar prin asta viitorul prezintă ca și atins idealul atingerii cunoașterii, atingerii înțelepciunii prin cunoaștere. Iar asta strict prin acces rapid la cunoaștere.

D-aia cea mai mare transformare digitală rămâne accesul la cunoaștere – content / conținut. Că prin asta se deschid noi perspective este o altă poveste – care se poate dovedi una frumoasă.

PS – eu cred că este frustrant că până în momentul de față nu a fost creată o bibliotecă imensă care să conțină măcar o parte din toate cărțile scrise vreodată. Că ele sunt publicate pe ici și colo pe net e o altă poveste.